Copaci doborâți și un acoperiș smuls de vânt după o furtună de câteva zeci de minute în Târgoviște

Copaci doborâți și un acoperiș smuls de vânt după o furtună de câteva zeci de minute în Târgoviște
Publicat: 15/07/2014, 19:47
Actualizat: 31/07/2014, 09:32

Timp de aproximativ o jumătate de oră, marți seară, în municipiul Târgoviște a plouat torențial, aversele fiind însoțite de descărcări electrice și de rafale de vânt, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Din cauza vântului puternic, în Târgoviște trei copaci au fost doborâți, unul dintre aceștia căzând pe carosabil și blocând strada Vasile Florescu. La ora transmiterii acestei știri, pompierii intervin pentru tăierea copacului și deblocarea străzii.

În alte două cazuri copacii au căzut în zone în care nu au provocat pagube materiale, o astfel de situație producându-se în parcarea de lângă un magazin, unde un copac a căzut între autovehiculele parcate.

De asemenea, în timpul vijeliei de marți seară, acoperișul unui bloc din Târgoviște a fost smuls de vântul puternic, căzând peste două mașini pe care le-a avariat.

Conform datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița, în urma acestor incidente nu au fost victime.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Michael Mosley, medicul care a inventat dieta 5:2 și a schimbat felul în care mâncăm
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a...
România, ocolită de turiștii străini. Motivul pentru care nu vor să-și facă vacanța la noi...
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 44%, iar Gabriela Firea este pe locul...
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Gestul făcut de părinții și prietenii Patriziei Cormos la înmormântare! Cum au fost îmbrăcați cei...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce este prioritatea între benzi? Cine are drept de trecere pe un drum cu 3...
Alegeri Timişoara. Dominic Fritz: Astăzi stăm în faţa timişorenilor ca învingător / Fritz 49% -...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Se bagă banii DIRECT ÎN CONT Trebuie să îndeplinești o singură condiție
Andreea Bălan, uimită de replica fetiței sale, Ella. Are legătură cu Victor Cornea
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a...
Rezultate exit poll pentru alegerile din 9 iunie 2024
Rebecca și Antoni, sărut în camera roșie. Cum a reacționat Bogdan la vederea imaginilor. „Nu...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Papa Francisc se va întâlni cu comedianți din întreaga lume
×